Ea se propagă în spaţiu fără să aibă nevoie de un suport material în sensul obişnuit al cuvântului şi cu atât mai complet în vid, unde are o viteză de propagare de 300.000 de km/secundă, indiferent de sectorul de emisie (termic, luminos, cosmic etc.), fără să fie influenţată nici calitativ şi nici cantitativ de temperatura spaţiului prin care se propagă.

Radiaţia termică se poate transmite la orice distanţă, fără intermediul materiei. Ea nu depinde decât de temperatura corpului emiţător, nu şi de temperatura mediului prin care se transmite.

Pe când în transmisia prin conducţie şi convecţie, căldura îşi menţine tot timpul caracterul de mişcare moleculară din aproape în aproape (cu viteze mult inferioare aceleia a radiaţiilor în vid), radiaţia termică are acest caracter numai la emitere şi la recepţie, iar pe parcurs are un caracter electromagnetic. Pentru explicarea modului cum se transformă la emiţător energia termică în energie radiantă electromagnetică şi apoi cum se transformă, la receptor, energia electromagnetică (din sectorul infraroşu al benzii) în energie termică (de agitaţie moleculară) M. Planck a introdus o noţiune nouă de cuantă de energie, care ar fi o emisie intermitentă, pulsatorie, de energie, grefată pe un corpuscul material, căruia L. de Broglie i-a atribuit proprietăţi vibratorii. Şi astfel, cuanta de energie cu partea corpusculară şi cu partea energetică ar prezenta două imagini diferite ale uneia şi aceleiaşi realităţi fizice (prin corpuscul material trebuie înţeleasă partea elementară a materiei, care este aceeaşi pentru toate substanţele). în această accepţiune radiaţia ar fi energie eliberată din structura atomului, grefată pe o parte elementară a materiei. De aceea iradiaţia implică şi o pierdere a materiei. Astfel soarele pierde în fiecare secundă prin iradiaţie 4.000.000 de tone din masa lui (corespunzător energiei disipate de el în spaţiul cosmic).

Energia radiantă poate fi împărţită după lungimea undelor electromagnetice emise în următoarele sectoare: sub 0,05 µµ - radiaţii cosmice; de la 0,5 µµ la 10 µµ - radiaţii gamma; de la 10 µµ la 20 µm - radiaţii Roentgen; de la 20 µm la 0,38 µ - radiaţii ultraviolete; de la 0,38 µ la 0,72 µ - radiaţii luminoase; de la 0,72 µ la 0,8 mm - radiaţii termice sau ultraroşii (radiaţiile în lungime de undă mică din această bandă spectrală se numesc infraroşii); de la 0,2 mm la x km - unde electrice.

 

 

Când se emite o radiaţie pe o singură lungime de undă, acea radiaţie se numeşte monocromatică.
Lungimea de undă se schimbă la trecerea dintr-un mediu în altul, pe cand frecvenţa radiaţiei rămâne aceeaşi.
Rezultă că viteza de propagare a radiaţiei depinde de mediul material.